Fără categorie

Toamna Magică la Vârșeț

Toamna Magică la Vârșeț

Această manifestare s-a desfășurat în perioada 13-15 octombrie, adică joi, vineri și sâmbătă din orele dimineții până seara. În acest an, evenimentul este organizat și sponsorizat pentru a doua oară de Organizația Turistică Vârșeț.

La acest târg, vânzători au prezentat o mulțime de produse, precum artizanat tradițional, o mare varietate de plante atât flori, plante decorative, plante medicinale și miere. Scopul evenimentului este conservarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale și a alimentelor sănătoase, precum și a tuturor beneficiilor pe care le oferă toamna.

Pe lângă o plimbare printre standurile încărcate cu de toate, acest târg este o bucurie pentru vizitatori, cu toții știm că anotimpul toamna este cel mai bogat prin varietatea de legume, fructe și o multitudine de culori și miresme. În această perioadă a anului cu toți vor să decoreze casele cu flori sau dovlecei ornamentali. Cele mai cunoscute flori de la noi, sunt crizantemele. La acest eveniment, fiecare a putut să aleagă pe gustul său, diferite specii și culori, iar, cumpărătorii pot pleca acasă cu o mulțime de produse ecologice, la prețuri reduse.

Pe lângă lumea minunată a plantelor, vizitatori au putut să cumpere de la apicultori diferite tipuri de miere care este un produs organic și unul dintre cel mai sănătos aliment, de asemenea diferite siropuri, murături, zacuscă și produse din plante medicinale.
Desfășurarea acestei manifestări face ca orașul Vârșeț să își dezvolte turismul prin evenimente, să crească și să devină din ce în ce mai popular.

Denis STRATULAT