Eveniment

Un studiu esențial despre cultura românilor din afara granițelor

Un studiu esențial despre cultura românilor din afara granițelor

Cartea „Românii de lângă români”, care cuprinde povești din vizitele autorului Alexandru Câțcăuan din Bistrița în țările vecine ale României – Serbia, Ucraina (Bucovina) și Bulgaria – a fost lansată pe 7 aprilie la Centrul „Millenium” din Vârșeț. La evenimentul organizat de Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova și Centrul Cultural din Vârșeț a fost prezentată atât ediţia în limba română, apărută la Editura ConEdit din Iași (2021), cât și ediţia în limba sârbă, editată de SLA „Tibiscus” din Uzdin (2023).

În momentul inaugural, directorul Centrului Cultural din Vârșeț, Davor Stojković, s-a declarat mândru de organizarea acestui eveniment, care este rezultatul protocolului de colaborare semnat cu CPE „Libertatea” din Panciova. După cum a subliniat directorul CPE „Libertatea”, Mariana Stratulat, „ne-am adunat pentru a celebra o lucrare deosebită, care aduce în prim-plan poveștile și experiențele comunităților românești din afara granițelor României”.

Evenimentul l-au onorat cu prezența Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul General al României la Vârșeț, Stevan Mihailov, vicepreședintele CNMNR și coordonatorul Departamentului de Informare, dr. Traian Căcina, vicepreședintele CNMNR și coordonatorul Departamentului de Cultură, dr. Valentin Mic, director adjunct al CPE „Libertatea” și redactor responsabil al săptămânalului „Libertatea”, Marin Gașpăr, redactor responsabil al Editurii „Libertatea”, Marinel Petrică, președintele Consiliului de Administrație al CPE „Libertatea”, Vasile Barbu, redactor al Editurii „Tibiscus”, Teodor Rămianț, traducătorul cărții, Ljubomir Koraćević, autorul prefeţei la ediţia în limba sârbă, Valeriu Stancu, director al Editurii ConEdit din Iași, Verica Preda PreVera, poetă și președinta Asociației pentru Afirmarea Artiștilor „VauArs” din Vârșeț, prof. Gordana Kovačević din Vârșeț și un public numeros.

Stevan Mihailov a folosit ocazia să felicite SLA „Tibiscus” din Uzdin pentru activitatea pe care o desfășoară și CPE „Libertatea” din Panciova „pentru că ne obișnuiește cu astfel de evenimente, care sunt tot mai dese, în favoarea minorității române și a promovării culturii românești la noi”. Ministrul-consilier la Consulatul General al României la Vârșeț a afirmat că se numără printre „persoanele fericite care au avut ocazia să parcurgă conținutul acestei cărți într-adevăr remarcabile și deosebit de sugestive pentru viața și realitățile românești de aici din Voivodina”. El și-a exprimat bucuria că cea de-a treia lansare s-a petrecut chiar la Vârșeț, care este considerat un centru cultural al comunității românești din Voivodina.

Sanela CRĂINEAN
Foto: Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 15 din 13 aprilie