Cultură

Un total de 202 de elevi distinși pentru rezultatele lor remarcabile

Un total de 202 de elevi distinși pentru rezultatele lor remarcabile

Pe data de 14 iunie, în cadrul Administrației Municipale din Covăcița, a avut loc un eveniment special dedicat recunoașterii performanței în educație. Administrația Municipală, în colaborare cu Biroul Președintelui, a oferit premii sub formă de tablete și cărți celor mai merituoși elevi din școlile elementare și liceul comunei Covăciţa.

Șefa administrației municipale, Tanja Bubeskov, a adresat cuvinte de apreciere și și-a exprimat admirația pentru realizările obţinute de elevi. Premiile au fost acordate elevilor de vârf ai generației, deținătorilor diplomei „Vuk”, precum și celor care s-au clasat pe locul doi sau trei la competițiile republicane. Actul de acordare a premiilor a fost realizat de vicepreședintele comunei, Petar Višnjički.

Școala Elementară „Sfântul Gheorghe” din Uzdin s-a mândrit cu 6 elevi premiați. Andrei Groza, Cristina Neda și Filip Șamanț au obținut diploma „Vuk”. Andrei Groza și Cristina Neda au primit, de asemenea, premiul pentru elevii generației, iar Magdalena Spăriosu, Alexandra Motorojescu și Mateja Grosu au fost distinși pentru performanțele lor la competițiile republicane.

Cristina Neda a fost un exemplu de excelență, fiind premiată cu trei distincții. „Mă simt foarte mândră și fericită pentru că am obținut aceste premii. Mi-au confirmat că am ales calea potrivită și că am reușit să realizez un succes deosebit. Îmi doresc să îmi continui studiile la școala medie de medicină, deoarece recent am descoperit că domeniul medical mă atrage”, a declarat Cristina.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 24 iunie