Sport

Un turneu interesant la Timișoara

Un turneu interesant la Timișoara

Săptămâna trecută, Clubul de atletism „Atina” din Vârșeț, a participat la o cursă internațională de atletism organizată la Timișoara, unde a obținut un succes remarcabil.

Această cursă internațională numită „Junior Athletics Championship” este o competiție internațională ce se adresează în principal copiilor cu vârste de până la 16 ani. La această competiție au luat parte peste 26 de cluburi de atletism din 3 țări România, Ungaria și Serbia. Competiția s-a desfășurat pe stadionul „Știință” din Timișoara. Organizatorul competiție a fost clubul CS „Athletics” din Timișoara în frunte cu președitele și antrenorul clubului Gulyas Raymond. Scopul acestei competiții a fost promovarea atletismului și apropierea copiilor de activitatea sportivă.
Clubul „Atina” s-a prezentat cu 6 sportivi cu vârstă sub 12 ani. Datorită reglementări figuroase referitoare la trecerea frontierei și a restricțiilor impuse de coronavirusu, sportivi mai în vârstă nu s-au putut deplasa la această competiție.
Clubul „Atina” a obținut patru medali cea de aur, argint și două de bronz. Vuk Mijatović a avut cel mai mare succes în competiția de vârstă 2010-2011, unde a triumfat în cursa de 50 m în fața a 34 de concurenți.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 12 iunie 2021