,,Viața în fotografii”

Artistul Tiberiu Beca din Satu Nou impresionează prin talent și desene care nu lasă pe nimeni indiferent. În perioada 1-19 februarie, în galeria din complexul Centrului Cultural Studențesc din Belgrad iubitorii de benzi desenate și artă în general au putut admira lucrările lui Tiberiu Beca în cadrul primei sale expoziții personale retrospective organizată în Serbia. Intitulată ,,Viața în fotografii”, expoziția a reunit peste 100 de lucrări ale lui Tiberiu Beca.

L-am rugat pe autor să ne ofere mai multe detalii: ,,Aceasta îmi este cea de-a doua expoziție personală, dar e prima în Serbia. Am mai organizat o expoziție cu lucrările mele la Timișoara în anul 2015. A fost vorba despre o expoziție de benzi desenate organizată de către Casa de Cultură a Municipiului Timișoara în colaborare cu Clubul de Anticipație «Helion» la Cafe Text.

De data aceasta am adunat peste 100 de lucrări, expuse pe 22 de panouri: benzi desenate (unele datează din studenţia mea, iar pe altele le-am realizat pentru editorii din Franța și Belgia), apoi storyborduri și ilustrații (lucrări realizate pentru agenții de publicitate din Serbia și din străinătate). Am expus și imitații ale picturilor în ulei. Majoritatea picturilor sunt digitale, cu excepția unora realizate cu tuș. Cred că a fost o expoziţie reuşită. Vernisajul a reunit în jur de 50 de persoane” – ne spune Tiberiu şi adaugă: ,,Lucrez ca antreprenor în domeniul creativităţii artistice. În momentul de față realizez storyborduri pentru spoturi publicitare de televiziune și pentru seriale sârbești. Sunt autorul storybordului și afișului pentru un film american din California”.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 8 din 24 februarie