Spiritualitate/Ecumenism

150 de ani de la înființarea corului din Satu Nou

150 de ani de la înființarea corului din Satu Nou

Cercetarea istoriei culturale reprezintă unul dintre subiectele preferate de care sunt preocupaţi oamenii de ştiinţă şi de cultură în Banatul sârbesc, pornind de la faptul că această latură a spiritualităţii românilor de pe acest spaţiu geografic a contribuit considerabil la formarea şi păstrarea identităţii naţionale a minorităţii române atât pe timpul dualismului austro-ungar, cât şi în cadrul regatului  iugoslav şi a Iugoslaviei postbelice, dar şi în cadrul actualei Republici Serbia.

Numeroasele monografii, studii, articole şi alte contribuţii, elaborate de profesori universitari, doctori în ştiinţă, dar şi de publicişti şi chiar ţărani–cărturari, au scos la lumina zilei informaţii deosebit de interesante şi de o valoare istorică incontestabilă care vin să completeze imaginea începuturilor şi a perioadelor de glorie a mişcării culturale, dar şi a problemelor întâmpinate de intelectuali, activişti culturali, publicişti şi alţi participanţi ai mişcării culturale a românilor din Banatul sârbesc.

Fără a marginaliza contribuţiile predecesorilor săi în acest domeniu, amintim, printre acestea, contribuţiile profesorului universitar dr. Radu Flora (1922-1989), care atât prin lucrările ştiinţifice pe care le-a publicat, cât şi prin activitatea sa în calitate de preşedinte al Societăţii de Limba Română din Voivodina (S.L.R.), reuşeşeşte să pună bazele istoriografiei culturale a românilor din Banatul sârbesc, inaugurând o amplă acţiune de cercetare şi de colectare a documentelor scrise şi a surselor orale referitoare la trecutul nostru cultural.

Şi după cum s-a exprimat istoricul Ion Dejan în titlul volumului domniei sale: Cercetarea continuă!, generaţiile de azi de oameni de ştiinţă şi publicişti continuă, putem spune cu acelaşi zel, cu succes mai mare sau mai mic, munca de colectare a surselor referitoare la istoria culturală a românilor din Banatul sârbesc, elaborând noi şi noi lucrări, mai mult sau mai puţin reuşite, care se ocupă de acest subiect, în care este tratată istoria culturală a unei localităţi, a unei instituţii, biografiile unor personalităţi sau alte subiecte din acest domeniu. 

dr. prof. Mircea MĂRAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 9 din 27 februarie 2021