Există cărți care nu doar că interpretează literatura, ci o ascultă, încercând să-i decodifice tăcerile, viziunile, nodurile interioare. ,,Pe muchia poemului”, un recent volum de critică literară semnat de Delia Muntean, propune o astfel de lectură de profunzime, articulată pe o grilă teoretică ce îmbină analiza tematică cu o rafinată intuiție stilistică.
Volumul reunește aproape 40 de cronici, recenzii, eseuri și „poeme critice”, așa cum le numește autoarea însăși, în care abordarea liricii românești actuale devine, de fapt, un pretext pentru a examina starea poeziei, rostul scriiturii și dialogul dintre text și cititor. Se remarcă o coerență între demersul teoretic și studiile de caz propuse, construite fiecare ca o întâlnire de taină cu poemul – o intimitate asumată cu versul, fără a cădea în subiectivism. ..M-au preocupat deopotrivă căutarea portativului stilistic convenabil materialului-suport (astfel încât în melodia mea să rezoneze nesilit sonurile ce delimitează opera autorului respectiv în concertul liric de astăzi), identificarea de locuri inedite unde să poftesc la randevous scriitorul şi cititorul”, scrie Delia Muntean în Cuvântul de însoţire.
Demersul critic este articulat în jurul unei metodologii fluide, care privilegiază contextualizarea și identificarea constelațiilor tematice recurente. Acestea devin puncte nodale într-o hartă interioară a poeziei contemporane, unde vocea Deliei Muntean mediază cu finețe între operele analizate și un cititor receptiv la pulsația lirică a prezentului. Abordarea este interdisciplinară și include, pe lângă analiză stilistică, o reflecție metatextuală asupra rolului criticului în peisajul cultural actual.
Deschideri critice spre poezia română din Serbia
Una dintre contribuțiile notabile ale volumului este deschiderea pe care o face spre poezia română din Serbia. Capitolul dedicat lui Slavco Almăjan, unul dintre cei doi autori din Serbia incluşi în volum, reconstituie nu doar o traiectorie poetică, ci și o filosofie existențială marcată de pendularea între interioritate și istorie, între metagalaxii minoritare și centre culturale dominante. Autoarea citește volumul ,,Insula plutitoare” (,,Libertatea”, 2022) ca pe o lucrare de bilanț și transgresare, unde poemul devine o formă de rezistență identitară și verticalitate spirituală. Autoarea constată că cele 83 de poeme cuprinse în volum sunt tot atâtea ocoluri pe orbita sinelui şi a neamului căruia îi aparţine, cu răsfrângeri în vremi trecute şi viitoare – căutări ce pot fi socotite ale fiinţei umane înseşi în procesul de acomodare cu spaţio-temporalitatea în care trăieşte”.
Marina KALKAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 35 din 30 august 2025
