Comuna Jitiște sprijină financiar bobocii

Vacanța de vară s-a terminat, iar în clădirile școlilor din nou răsună clopoțelul, anunțând un nou an școlar, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Cei mici, emoționați, au făcut cunoștință cu învățătorii care îi vor îndruma în lumea cărților, iar cei mai mari, pas cu pas, pășesc în lumea științelor pe care le vor învăța în noul an școlar. Pentru mulți, prima zi de școală este începutul unor noi experiențe și prietenii.

În cele trei centre școlare de pe teritoriul comunei Jitiște sunt înscriși peste 104 elevi de clasa I, iar Primăria Jitiște a oferit și anul acesta sprijin financiar în valoare de 10.000 de dinari și a distribuit câte o carte de lectură fiecărui elev de clasa I. „În fiecare an ne angajăm tot mai mult pentru a ajuta centrele școlare să-și realizeze planurile”, a declarat președinta comunei Jitiște, Ivana Petrić, în timpul vizitei la centrele școlare.

În discuția cu directoarea Școlii Elementare „George Coșbuc” din Torac, Renata Petrovici Besu, am aflat că în anul școlar 2025/26 au început cursurile 160 de elevi, dintre care 45 frecventează cursurile în limba română. La clasa I sunt înscriși 12 boboci: 4 elevi la cursurile în limba română și 8 în limba sârbă. Învățătorii lor sunt Firuț Baloș și Senka Piljak. Anul acesta există și o combinație de clase la ciclul inferior în limba română: clasele a II-a și a IV-a sunt combinate, elevii fiind îndrumați de învățătoarea Norica Rașa. Elevii clasei a III-a în limba română învață într-o clasă independentă, învățătoarea lor fiind Marieta Bure.

Florin RAŞA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 37 din 13 septembrie 2025