A aniversat Ziua școlii

Ca în fiecare an, pe data de 2 octombrie, Școala Elementară „2 Octombrie” din Nicolinț și-a marcat ziua aniversară. Elevii, instruiți de cadrele didactice, au evoluat cu un recital de poezii potrivit acestui eveniment.

Festivitatea a fost inaugurată de directoarea școlii, Mărioara Đurić, care a salutat elevii și colectivul școlii, după care a citit scrisoarea de sprijin adresată de Robert Otot, secretar provincial pentru învățământ, prin care acesta a felicitat cadrele didactice și elevii cu ocazia sărbătoririi Zilei școlii.

Recitalul a fost deschis de preșcolarii de la grădiniță, care, sub îndrumarea educatoarei Speranța Mengher, s-au prezentat cu două cântece inspirate de toamnă. Au urmat, elevii din ciclul I–IV care au interpretat trei cântece despre toamnă, au prezentat un recital de poezii dedicate anotimpului și un buchet de versuri închinate școlii. Elevii care au pregătit recitalul de poezii au fost îndrumați de învățătoarele

Flavia Dalea, Emilia Cicović, Mariana Vesović și Andreea Boraci. În continuare, au urmat elevii din ciclul V–VIII: Daniela Jovanović, Nikolina Ilić și Ilija Čolak, care au recitat poezia eminesciană „Mai am un singur dor”. Cu acest prilej festiv, elevii din secția literară – Adriana Giban, Andrei Petcu, Alex Turcoane, Nataša Paunović, Sara Trifon, Anđela Čobanin și Emili Miul – au citit din creațiile lor originale, dedicate marcării evenimentului.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 41 din 11 octombrie 2025