„ADĂPOSTUL / UTOČIŠTE” DE MONICA MICLEA, ROMAN BILINGV APĂRUT LA EDITURA INSTITUTULUI DE CULTURĂ AL ROMÂNILOR DIN VOIVODINA, ZRENIANIN, 2025,
368 DE PAGINI
Un debut literar remarcabil
Zilele acestea, la Editura Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina a văzut lumina tiparului volumul de debut al tinerei autoare Monica Miclea – „Adăpostul / Utočište”, un roman bilingv remarcabil care impresionează prin sensibilitate, originalitate și profunzimea mesajelor sale. Apariția acestui roman este un prilej de bucurie pentru cititorii care apreciază literatura contemporană autentică, fiind vorba despre o carte care surprinde prin sensibilitate, curaj și profunzimea emoțiilor, dar și prin forța cu care tratează teme actuale și dramatice.
Cartea m-a captivat încă de la primele pagini prin originalitatea portretizării personajelor, prin sinceritatea emoțiilor și prin situațiile pe care autoarea le construiește cu atenție și minuțiozitate, menținând cititorul într-un suspans permanent până la final. Protagonista, Olivera, ne mărturisește din primele rânduri: „Fugeam, toată viaţa am fugit. Fuga a făcut parte integrantă din viaţa mea. Nu mă ataşam de oameni, nici de locuri. Doar creasem amintiri, pe care le port în inimă”. Această mărturisire sinceră stabilește tonul întregului roman și ne introduce într-o lume a trăirilor profunde, în care fuga nu este doar un gest fizic, ci o metaforă a fricii, a vulnerabilității și a căutării unui sens.
Cititorul este invitat să descopere de ce a fugit Olivera, de cine și, mai ales, unde și-a găsit adevăratul adăpost, acel cuvânt care devine laitmotivul întregului roman. Pe filele cărții, sunt conturate sentimente și valori fundamentale precum dragostea, bunătatea, compasiunea și umanitatea. Personajele nu doar că se confruntă cu dificultăți și traume, dar se implică activ pentru a salva vieți – fie un cățeluș abandonat, fie un copil, fie propria lor identitate. Aceste gesturi, aparent mici, conferă povestirii o dimensiune emoțională puternică, o autenticitate care te prinde și nu te lasă până la ultima pagină.
Pe Monica Miclea o cunoaștem deja ca pe o persoană profund creativă, atentă la detalii și la frumusețea lucrurilor simple. De-a lungul timpului ne-a surprins prin lucrările sale handmade, prin picturi și prin felul delicat în care reușește să transforme ideile în obiecte pline de sensibilitate și expresivitate. O parte dintre aceste creații au fost prezentate și pe paginile ,,Libertății”, unde cititorii au descoperit un artist pasionat și autentic.
Astăzi, Monica adaugă o nouă dimensiune universului său creativ: scrisul. Prin cartea sa de debut, își deschide sufletul într-un mod diferit, dar la fel de sincer, lăsând gândurile, emoțiile și observațiile sale să ajungă direct la cititori. Este un pas curajos și firesc, în același timp, pentru un om care a știut mereu să transforme sensibilitatea în artă.
Pentru că ne dorim să prezentăm cititorilor nu doar cartea, ci și povestea din spatele ei, am invitat-o pe Monica să ne vorbească despre inspirație, personaje, locurile care au influențat firul narativ și despre mesajul pe care îl transmite prin acest debut literar.
De unde a pornit ideea de a scrie această carte? A existat un moment sau o experiență care te-a făcut să simți că această poveste trebuie spusă?
Acest roman nu era inițial în planurile mele. M-a frustrat faptul că începusem un alt roman în perioada pandemiei, pe care apoi nu îl mai „vedeam” în mintea mea. Întâmplător, am descoperit un concurs într-un grup literar, cu cerințe lunare. Era februarie, iar temele erau împărțite pe luni. Prima cerință, pentru martie, presupunea prezentarea personajelor fără ca ele să se cunoască între ele. Mi s-a părut dificil și, pentru o clipă, am crezut că este o provocare menită să ne descurajeze. Am renunțat initial, însă concursul mi-a reapărut pe rețelele sociale și atunci am „văzut” scena în care Olivera este stropită accidental de Marco. În acel moment am știut: aceasta este povestea pe care trebuie să o scriu. Poate nu erau personajele pe care le planificasem, ci cele pe care imaginația mea le-a creat; dar tocmai aici începe magia scrisului. Am început să scriu fără să știu unde voi ajunge. Cerința pentru aprilie a fost cea mai ușoară: să se cunoască, să se îndrăgostească, să petreacă timp împreună. A fost partea care a curs cel mai firesc. În mai, aproape toți participanții au renunțat. Trebuia să existe o despărțire, o dramă și apoi o împăcare. M-am întrebat și eu: cum repari ceva ce s-a frânt, când știm că ceea ce se rupe nu mai revine niciodată la forma inițială? Atunci am decis să merg mai adânc. În locul unei simple comedii romantice, povestea s-a transformat într-o dramă. Ultima cerință, pentru iunie, presupunea un final fericit. După profunzimea adusă în partea a treia, totul a devenit, paradoxal, și mai ușor, și mai greu. Atunci s-a născut dorința ca această carte să nu fie doar o poveste de weekend, ci una la care cititorul să se gândească și după ce parcurge ultima pagină. De aceea, în epilog, am făcut alegerea pe care am făcut-o, dar nu voi dezvălui mai mult, pentru a nu strica surpriza cititorilor. În septembrie 2022 am fost anunțată că sunt câștigătoarea concursului și că am obținut premiul I. A fost un moment de bucurie imensă și, fără să știu atunci, începutul unui drum nou pentru mine.
Citind, apare uneori senzația unei apropieri între autor și eroina principală. Se regăsesc în ea trăsături sau emoții personale?
În fiecare roman pe care îl scriu se regăseşte o parte din mine. Fiecare personaj poartă ceva din felul meu de a simți sau de a vedea lumea. De când am început să scriu, simt că joc teatru între paginile albe și că trec dintr-un personaj în altul. Primele două povești ale mele au doar două personaje, dar următoarele au zece sau chiar mai multe. Este fascinant momentul în care încep toate să „se certe” în mintea mea, iar eu trebuie să le pun la ordine. Îmi văd personajele, le aud, trăiesc cu ele cât timp le scriu, chiar și după ce scriu cuvântul „Sfârșit”. De aceea, două dintre poveștile mele vor avea continuări: una va deveni duologie, alta trilogie.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 7 martie 2026
