NOI RECUNOAȘTERI PENTRU CASA DE PRESĂ ȘI EDITURĂ LIBERTATEA ȘI REVISTA „BUCURIA COPIILOR”

Anul trecut, cu prilejul jubileului de 80 de ani de existență și activitate neîntreruptă, Casa de Presă și Editură Libertatea a primit numeroase distincții importante. Printre cele mai prețioase se numără însă cele venite din partea colegilor de breaslă, ca semn al aprecierii pentru contribuția adusă jurnalismului și culturii românești.

În această ordine de idei, amintim Premiul de Excelență pe anul 2025 acordat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Anul acesta, cel mai tânăr vlăstar al Casei noastre, revista „Bucuria copiilor”, a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani.
Să fii copil și să ai 80 de ani, acest lucru îl poate reuși doar o revistă care a crescut odată cu generațiile de cititori ai săi. Prin paginile sale, copiii au învățat primele litere, au descoperit universul imaginației, au citit primele poezii și povestiri, au râs, au visat și au crescut împreună. De-a lungul celor opt decenii, „Bucuria copiilor” nu a fost doar o revistă, ci o adevărată prietenă a copilăriei, o punte între generații și păstrătoarea unor amintiri de neuitat.

Marcând cei 80 de ani de existență ai revistei, sărbătorim împreună dragostea față de copii, față de limba română și față de cultură. Totodată, îi omagiem pe toți cei care, de-a lungul timpului, au creat, au scris, au desenat și au crezut că zâmbetul copilului și cuvântul frumos au o valoare nepieritoare.
Cu acest prilej, Casa noastră a fost distinsă cu încă două recunoașteri importante din partea colegilor de breaslă. Domnul Ion D. Cucu, președintele filialei Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, prezent la jubileu alături de renumiții jurnaliști Mario H. Balint și Daniel Botgros, a înmânat Casei de Presă și Editură Libertatea și revistei „Bucuria copiilor” o impresionantă plachetă aniversară și o diplomă de excelență.
Distincțiile au fost acordate în semn de prețuire pentru activitatea desfășurată și pentru contribuția adusă educării tinerelor generații. Pe plachetă este înscris, printre altele, următorul mesaj: „Din anul 1946 ați rămas o făclie de lumină, transformând bucuria în poveste și lectura într-o nesfârșită bucurie. Vă mulțumim că modelați cu blândețe și înțelepciune sufletele de mâine.”
Cu prilejul înmânării distincțiilor, președintele Ion D. Cucu a adresat un mesaj emoționant celor prezenți:
„Trăiesc bucuria de a fi alături de conducerea CPE «Libertatea» în acest moment important din istoria acestei instituții, la un an după ce săptămânalul «Libertatea» a împlinit 80 de ani. «Fratele lui mai mic», cu numai un an diferență, revista «Bucuria copiilor», împlinește astăzi 80 de ani. Este o mare bucurie să îi am alături pe majoritatea membrilor acestei Case de Presă, care sunt și membri ai filialei Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Mă adresez copiilor: principala bucurie de a fi aici este să văd bucuria din ochii și sufletele voastre. Este, fără îndoială, cea mai mare fericire a bunicilor și a părinților să vadă bucurie în ochii copiilor. Nu cred că poate exista ceva mai de preț pe lume decât un copil bucuros.
Într-adevăr, această publicație, «Bucuria copiilor», reușește de 80 de ani să aducă în inimile copiilor satisfacție și bucurie, să păstreze acest adevăr și să facă istorie, pentru că 80 de ani înseamnă istorie. În istoria neamului românesc, aceste publicații scriu pagini cu totul remarcabile. Pot spune că, într-adevăr, colegii noștri reușesc să fie adevărați «jurnaliști ai istoriei clipei». Chiar în acest moment sunt convins că scriem istorie.”
Prin aceste noi distincții, Casa de Presă și Editură Libertatea și revista „Bucuria copiilor” primesc încă o confirmare a valorii și importanței activității lor, desfășurate neîntrerupt în slujba informației, culturii și educației generațiilor tinere.
Casa de Presă și Editură „Libertatea” adresează sincere mulțumiri colegilor de breaslă din cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – filiala Caraş-Severin pentru sprijinul, aprecierea și prețuirea constantă pe care le manifestă față de activitatea noastră, precum și pentru faptul că ne sunt alături în momentele importante ale existenței noastre.

Mariana STRATULAT

Articolul îl puteți citi în numărul din 6 iunie 2026