Mariana s-a născut la 27 aprilie 1987, la Vârșeț. Școala Elementară „2 Octombrie” a absolvit-o la Nicolinț, iar Școala Medie de Economie și Comerț „Dositej Obradović”, la Alibunar. A continuat studiile la Universitatea de Vest din Timișoara, la Facultatea de Sociologie și Psihologie, specializarea Psihologie.
După absolvirea studiilor, s-a înscris la masterat, în domeniul Psihologie clinică și psihoterapie, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. După obținerea calificării de psiholog clinician, și-a efectuat stagiul la Spitalul de Psihiatrie din Vârșeț, în perioada 2016-2017. În anul 2010, Mariana se căsătorește cu teologul Ioan Liviu Micu din Caransebeș, iar în luna noiembrie a aceluiași an, în urma hirotonirii soțului său întru preot, devine preoteasă.
Rodul dragostei și al bunei înțelegeri din familie îl reprezintă cele două fiice, Maria și Marina, născute în anii 2011 și 2012. În anul 2017, Mariana, împreună cu soțul ei, pleacă în Germania. În perioada în care a locuit acolo, timp de patru ani, a învățat limba germană. La începutul anului 2022, s-a angajat ca psiholog la Centrul Educațional al landului Niedersachsen (Saxonia Inferioară).
După stabilirea în landul Bavaria, în anul 2025, a rămas implicată în domeniul psihologiei în cadrul parohiei, urmând să se angajeze, până la sfârșitul acestui an, la o instituție din zona în care locuiește împreună cu familia.
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 26 septembrie 2026
Silvia MĂRGAN









