Periscop local - Panciova

Asfaltarea străzilor din oraș, un lucru vital pentru cetățeni

Asfaltarea străzilor din oraș, un lucru vital pentru cetățeni

Primarul orașului Panciova, Aleksandar Stevanović, și managerul orașului Panciova, Maja Vitman, au vizitat lucrările din cadrul parteneriatului public-privat pentru finanțarea, reconstrucția, reabilitarea și întreținerea infrastructurii rutiere în perioada de iarnă și vară, care se derulează în cartierele Strelište și Sodara.

În timpul vizitei lucrărilor finale în cartierul Sodara, Maja Vitman s-a declarat mulțumită de faptul că acest parteneriat public-privat s-a dovedit eficace. „În anii trecuți am amenajat în acest cartier terenurile de joacă pentru copii, am acoperit terenul multifuncțional și am construit alei pietonale. Am promis cetățenilor că prin intermediul parteneriatului public-privat vom amenaja toate străzile și suntem foarte mândri că în mai puțin de trei săptămâni am reușit să dăm jos asfaltul existent, substraturile de beton și am asfaltat străzile în cartierul Sodara”, a afirmat Maja Vitman.
Dânsa a adăugat că, prin intermediul acestor lucrări, au fost asigurate încă 30 de locuri de parcare în străzile Ibarska și Savska. De asemenea, Maja Vitman a punctat că de la începutul implementării proiectului de parteneriat public-privat, în luna septembrie a anului trecut au fost asfaltate 70 de străzi, adică a fost adus astfalt pentru 37 kilometri de drum și 3,5 kilometri de alei noi și de locuri de parcare. Managerul orașului Panciova a afirmat că lucrările nu se vor opri aici.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 29 din 17 iulie 2021