Periscop local - Panciova

Lansarea ediției în limba sârbă la Timișoara

Lansarea ediției în limba sârbă la Timișoara

Cartea „Cu umor împotriva coronavirusului”, scrisă de Senka Pavlović din Panciova și apărută la editura „Prosveta” anul acesta, a fost lansată pe data de 3 iulie la Timișoara. Lansarea a fost organizată de Uniuniea Sârbilor din România și este prima lansare de carte internațională la care au luat parte consulul general al Republicii Serbia în România, Vladan Tadić, deputatul în Parlamentul României, Ognjen Krstić, președintele Uniunii Sârbilor din România, Slavomir Gvozdenović, precum și alți reprezentanți ai comunității sârbe din România.
Pe lângă autoare, cu cuvinte despre carte s-au adresat Goran Mrakić, directorul Editurii Uniunii Sârbilor din România, precum și recenzentul cărții, Aleksandar Čotrić.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 29 din 17 iulie 2021