Reflecţii

Cântece şi dansuri la poalele munţilor Homolje

Cântece şi dansuri la poalele munţilor Homolje

Manifestarea tradiţională Bacijada, şi anul acesta, a avut loc în satul Stamnica, care se află la poalele munţilor Homolje. În această organizaţie s-au încadrat toţi din comuna Petrovac na Mlavi, Organizaţia Turistică, Comunitatea Locală Stamnica şi alte persoane, care, cu acelaşi entuziasm de ani de zile, păstrează memoria vechilor obiceiuri prin această manifestare.

La începutul lunii mai, mai precis în a doua zi a marii sărbători Sfântul Gheorghe (Đurđevdan), se adună bacijari în Stamnica la Izvor, habitatul ciobanilor şi al oilor în fiecare primăvară, care sunt scoase din grajdurile satului pe dealuri pentru a păşuna, unde stau până toamna târziu – mai precis de la Sfântul Gheorghe (Đurđevdan) până la Sfântul Dumitru (Mitrovdan).
Până la reluarea acestui eveniment, în urmă cu 15 ani, a fost organizată o manifestare culturală, unde s-a prezentat folclorul, mâncăruri tradiţionale, obiceiuri de demult. A fost o manifestare frumoasă cu caracter parţial competitiv.
Anul acesta au participat 6 societăţi cultural-artistice care au contribuit la această manifestare a dansurilor şi cântecelor tradiţionale. Asociaţiile femeilor din Laznice, Bistrica, Ćovdina, Kladurova şi Stamnica au expus pe standuri cu obiecte de artizanat. Zorica Petrović de la Asociaţia Femeilor ,,Zlatne ruke” din Kladurova, și-a împărtășit impresiile de la eveniment, despre care spune că, şi anul acesta, a fost bine organizat şi foarte vizitat. Asociaţia amintită a participat cu bucurie, şi anul acesta, iar la standul lor s-au putut găsi prăjituri după reţete tradiţionale. La această expoziţie s-au putut vedea producătorii de miere de albine, precum şi expoziţii de costume vechi şi ateliere pentru producerea acestora.
O mare contribuţie au dat-o protejaţii de la Institutul Special pentru Copii şi Tineret din Stamnica – prin expunerea lucrărilor, dar și printr-un program cultural-artistic deosebit.

Jasmina GLIŠIĆ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 14 mai 2022