Concert de Crăciun „Spectacolul prieteniei”

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în ziua de Sf. Ștefan, la Sân-Ianăș, SCA „Nicolae Bălcescu” a organizat tradiționalul concert folcloric „Spectacolul prieteniei”, ajuns la cea de-a 9-a ediție.
Spectacolul a început cu evoluția membrilor SCA „Nicolae Bălcescu”, care s-au prezentat cu două suite de dansuri tradiționale din Sân-Ianăș, precum și cu un recital de poezii și colinde dedicate sărbătorilor de iarnă. În programul gazdelor au participat și elevii de la Școala Elementară „Dositej Obradović”, departamentul din Sân-Ianăș, instruiți de Angela Avram.

De la prima ediție și până în prezent, printre oaspeții fideli ai evenimentului se numără și SCA „Veselia” din Glogoni, condusă de Dorel Marianu. Aceștia s-au prezentat cu câțiva soliști vocali, care, de această dată, au interpretat colinde. De asemenea, formația de dansatori a ansamblului a evoluat cu o suită de dansuri populare din Ardeal.
La spectacol au participat și două ansambluri folclorice din România: Ansamblul Folcloric „Veselia” din Deta, condus de coregraful Cătălin Voicu, și Ansamblul de Cântece și Dansuri „Ghilezeana” din Ghilad, care a impresionat publicul cu soliștii vocali și instrumentiștii săi, sub conducerea artistică a lui Ovidiu Ivancea.
Pentru prima dată pe scena din Sân-Ianăș, publicul a avut ocazia să o vadă pe Mirela Miuță, solistă vocală din Sân-Mihai.
Spectacolul s-a desfășurat în sala arhiplină a Căminului Cultural „Petru Cârdu” din Sân-Ianăș, unde a fost organizată și o expoziție de costume tradiționale purtate de sătenii vârstnici. Astfel, spectatorii au avut ocazia să admire portul tradițional al sâmieșenilor, de la mic la mare.
Cu această ocazie, gazdele au pregătit și o masă bogată cu prăjituri sărate și dulci, pe placul tuturor participanților.
Printre numeroșii oaspeți, gazdele au fost onorate de prezența ministrului-consilier Daniel Bala, de la Consulatul General al României la Vârșeț, și a reprezentantului Primăriei Plandiște, Vladan Mladenović, vicepreședintele Adunării comunei Plandiște.
La sfârșitul spectacolului, participanților le-au fost decernate diplome de merit pentru participare și pentru sprijinul acordat societăţii cultural-artistice.
Diplome au fost oferite Primăriei Plandiște, Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, Consulatului General al României la Vârșeț, precum și tuturor participanților la spectacol și persoanelor sau familiilor care, în orice mod, au contribuit la realizarea acestui eveniment.
Pentru publicul prezent, acest spectacol a fost un eveniment cultural memorabil, în care au predominat muzica, dansul, zâmbetul și, mai presus de toate, prietenia.

Rodica GRUESCU

Articolul îl puteți citi în numărul 4 din 25 ianuarie 2025