De la acordeon la studioul de muzică

La șase ani a început să învețe să cânte la acordeon. La șapte ani a intrat la școala de muzică, iar câțiva ani mai târziu avea să descopere că muzica poate însemna mult mai mult decât studiul unui instrument.

Astăzi, Stefan Lazarević din Ecica este muzician, producător, interpret și redactor muzical la RTV. Între toate aceste activități există însă un lucru care le leagă: pasiunea pentru muzică. Primii pași i-a făcut studiind acordeonul. După cum povestește Stefan, încă de la început a simțit că muzica este ceva ce îl atrage și că vrea să afle cât mai multe despre acest domeniu. La școala de muzică a avut posibilitatea să lucreze cu profesorul Zoltan Mezei, iar acea perioadă a fost importantă pentru formarea sa.

A început de mic să se obișnuiască cu instrumentul, cu exercițiul și cu munca pe care o presupune studiul muzicii. La 15 ani a continuat studiile la o școală secundară de muzică, unde a ales specializarea designul sunetului. Alegerea nu a fost întâmplătoare. Așa cum spune el, îl interesa tot mai mult nu doar cum se cântă o piesă, ci și cum este realizată. Producția muzicală l-a atras foarte mult. Prima întâlnire cu lumea studioului i-a rămas în minte, iar Stefan își amintește că acest domeniu i-a stârnit foarte repede curiozitatea. Îl interesa modul în care este construit un sunet, cum se înregistrează o piesă și ce se poate face pentru ca rezultatul final să fie cât mai bun. Dar, după cum a povestit, lucrurile nu s-au oprit aici.

În timpul înregistrărilor a început să încerce și să cânte. Cântatul a venit treptat, fără să fi fost neapărat planul inițial. De la o înregistrare la alta, a început să prindă curaj și să descopere că îi place să fie și în fața microfonului, nu doar în spatele lui. Au urmat primele apariții în restaurante și cluburi. După cum spune Stefan, experiența de pe scenă este cu totul diferită de cea din studio. În fața publicului trebuie să fii atent la atmosferă, la reacțiile oameni lor și la felul în care se desfășoară întreaga seară.

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 10 octombrie 2026

Virginia PUIA