Periscop local - Vârşeţ

Elevii românii au avut succese

Elevii românii au avut succese

Săptămâna trecută s-au desfășurat întrecerile comunale de limba engleză la care au au participat elevii școlilor generale din orașul Vârșeț. Au luat parte un număr mare de elevii de clasa a VIII-a.

Întrecerile comunale au constituit un nou prilej de verificare a cunoștințelor elevilor de școală generală care și-au dorit să obțină rezultate bune și să se califice la întrecerile regionale.

Elevii au avut probe scrise și 60 de minute la dispoziție pentru a rezolva subiectele. Ei au spus că gradul de dificultate a subiectelor a fost mai ridicat față de anii trecuții.

Anul acesta concursul s-a desfășurat la Școala Generală ,,Vuk Karadžic”. Ca și în fiecare an, școala gazdă a dat dovadă de o mare ospitalitate.

Primul concurs comunal din acest an a fost organizat în conformitate cu instrucțiunile de pe fondul pandemiei, pe care școlile gazdă sunt obligate să le respecte pentru ca întrecerile să se desfășoare în condiții de maximă sigurnță.

Juriul a fost format din cadre didactice de specialitate: Olivera Petrović (președinte), Milena Ranisavljev, Zorana Orta și Renata Dežan (membri).

Directoarea școlii gazde, Ana Avramović, i-a felicitat pe toți participanții și le-a urat mult succes.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 6 martie 2021