Casa românească

Familia Jovanović din Vârșeț

Familia Jovanović din Vârșeț

Ne apropiem prin acest reportaj de ceea ce este mai tradițional: de dansul popular și de obiceiuri. Familia Jovanović declară cu mândrie că păstrează tradițiile și obiceiurile pentru că acestea reprezintă frumosul și istoria unei țări.

Frumusețile României

Goran Jovanović s-a născut pe data 19 iunie 1985, ca al doilea copil în familie.  Tatăl său,  ofițer și mama sa,  cadru medical, au petrecut un deceniu la muncă în Slovenia, unde s-a născut Goran.  La începutul anului 1992 s-au întors în Serbia și și-au continuat viața în Banatul de Sud.

Goran a absolvit Școala Generală „Dositej Obradović” din Biserica Albă și  Liceul „Jovan Cvijić”. După terminarea școlii a început să lucreze la poliția de frontieră, la  punctul Kaluđerevo de lângă Biserica Albă. În același an, 2006, s-a înscris la Facultatea de Drept din Novi Sad, devenind licențiat în drept în anul 2010.

Fiind angajat la poliția de frontieră, Goran a cunoscut  mulți oameni de dincolo de graniță, din țara vecină, România. Astfel  s-a dezvoltat la el dragostea față de România și obiceiurile ei.  A cunoscut  tradițiile și dansurile populare deja de la prima participare, la Băile Herculane, Lugoj, în îndepărtații ani 2006 și 2007. Amintește și prietenia cu profesorul Toma Popovici din Moldova Nouă, reprezentantul asociației ,,Tommyland” și cu S.C.A. ,,Sf. Nikola” din Macevița, cu care a participat la numeroase întâlniri în perioada 2014-2018.

Au fost numeroase ocazii de călătorii, întâlniri și manifestări care au avut loc atât în România, cât și în satele românești din Serbia.

În consecință, la Goran a crescut dorința de a învăța limba română, astfel că în scurt timp, prin muncă, consecvență  și trudă a făcut progrese și a însușit destule.

A început să lucreze într-o agenție de turism ca organizator și ghid turistic, organizând vizite de o zi sau de mai multe zile prin diferite locuri din România, pentru a prezenta oamenilor frumusețile României, cultura și istoria ei și curiozitățile despre această țară.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 2 din 16 ianuarie 2021