Casa românească

Familia Lazarević din Novi Sad

Familia Lazarević din Novi Sad

Termenul „familie” provine din limba latină – „famulus” (servitor), care reprezenta „ansamblul sclavilor și al servitorilor care trăiau sub același acoperiș, iar apoi casa în întregime: pe de o parte stăpânul, pe de alta soția, copiii și servitorii.” Prin extensie de sens, familia a ajuns să cuprindă rudele pe line paternă și rudele pe linie maternă, devenind, așadar, o comunitate formată din toate rudele de sânge, care asigură evoluția și continuitatea vieții sociale. Lăsând la o parte tentativa de a defini conceptul de familie, majoritatea oamenilor recunosc importanța familiei în momentele în care se simt singuri și au nevoie de sprijin moral. Din punct de vedere emoțional, mediul familial este menit să aducă stabilitate și armonie indivizilor. Prin familie, viața individului se eternizează. Precum se cufundă în trecut prin strămoșii săi, tot așa ia în stăpânire viitorul prin descendenții săi.

-Joseph Athanase Paul

Marina Lazarević (David) este născută pe data de 27.10.1989 la Panciova, școala generală a teminat-o la Uzdin, satul natal. Aleksandar Lazarević este născut pe data de 09.08.1990 la Belgrad.
„Aleksej Lazarević este cel mai tânăr membru al familiei noastre, dar are un caracter foarte puternic. În tot momentul știe ce dorește și este perseverent cu aceea ce dorește. Cu Aleksej învățăm și noi lucruri pe care până acuma nu le-am știut. Indiferent că încă nu vorbește, știe să ne arate ce vrea. Lui Aleksej îi place să fugă și să se joace cu fratele Mihajlo. Cel mai mult e interesat de jucării care dezvoltă motricitatea”, spune Marina.
Mihajlo Lazarević are cinci ani și îi place să exploreze. Îi place să asculte povești în diferite limbi, printre care sunt engleza, italiana și spaniola, desigur și în română, și sârbă. Pe lângă povești preferă și cărți despre cosmos și corpul omenesc. La fel, îi place să se joace cu soțul și cu mine jocuri de masă, printre care cele mai preferate sunt Kracken Attach, Ticket to Ride First Journey, Papageno și multe altele. Cu ajutorul jocurilor de masă, Mihajlo a învățat numerele și literele. Alte jocuri, care la fel le preferă, sunt din colecția Smart Games, Color Code, Squirrels Go Nuts, IQ stars, Shooting Stars.


Marina Lazarević este o persoană sociabilă, perseverentă căruia îi place să descopere lucruri noi. Îi place să citească, mai ales cărți în limba engleză.
Aleksandar Lazarević este o persoană foarte perseverentă și orice dorință pe care a avut-o sau promisiune pe care a făcut-o soției s-a împlinit în scurt timp. Aleksandar este amabil, bun la suflet și întotdeauna încearcă să înțeleagă anumite fapte.


Aleksandar a terminat chimia la Facultatea de Științe ale Naturii și Matematică din Novi Sad și a obținut titulatura de masterand în anul 2013. Deoarece nu a reușit să își găsească un post de muncă în domeniul studiat, în anul 2016, a început să învețe să programeze. După doi ani, a primit primul post ca programator la compania Laniteo. După care, în anul 2019, a început să lucreze pentru compania care dezvoltă aplicații pentru laboratoare de chimie, Alchemy Cloud, pentru care lucrează și în prezent. Pasiunea pentru programare a fost mai mare, și la întrebarea dacă dorește, în companie, să fie chimist sau programator, răspunsul a fost programator.
„Soțul adoră postul de muncă, pentru că în fiecare zi are noi lucruri care sunt necesare să se implementeze și constant se învață ceva nou. Orele de muncă nu sunt fixe, ci poate să lucreze când îi convine, de acasă”, spune Marina.


Marina a terminat doctoratul în chimie, în acest an, la fel, la Facultatea de Științe ale Naturii și Matematică din Novi Sad. Aria de cercetare a fost purificarea apei cu ajutorul fotocatalizei. Cu această ocazie, a doctoratului, a învățat lucruri noi și despre cercetare, și despre știință, dar și despre ea însuși. Până în iulie 2021, a fost cercetător asociat și asistent la exerciții de laborator. Atunci a decis că dorește un alt post de muncă, și postul actual l-a părăsit. În momentul de față, învață lucruri noi care o vor ajuta să găsească un post de lucru care va fi mai adecvat pentru ea.

O altă pasiune este croșetarea jucăriilor pentru copii. „Acestă iubire prentru croșetat a apărut când l-am născut pe Mihajlo și am dorit să aibă jucării făcute cu mult suflet și iubire”, spune Marina. Lui Mihajlo i-am croșetat multe jucării, printre care cea mai preferată este Sonic, iar jucăria preferată a lui Aleksej, pe care i-am croșetat-o, este Squirt, broasca țestoasă din desenul animat „În căutarea lui Nemo”.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 45 din 6 noiembrie 2021