Biserica Ortodoxă Sârbă, odată cu câştigarea autonomiei şi consolidarea sistemului educaţional de stat, a considerat că e datoria sa să se implice în întărirea sârbismului pe teritoriul nahielelor anexate.
Deja din anul 1734, în estul Serbiei au fost găsite cărţi bisericeşti care nu au fost scrise în slavonă, au fost scrise în limba română, iar preoţii ţineau slujba în limba lor maternă, limba română. În satele româneşti din estul Serbiei, existau biserici româneşti alături de cele sârbeşti. William Denton a descris interiorul bisericii româneşti din satul Dobra, în apropiere de Golubaţ, a întâlnit o biserică identică şi în satul Neresnica, din ţinutul Zviždului. Conform spuselor lui Denton, în toate bisericile din Serbia, cu excepţia celor româneşti, slujba a fost oficiată în limba slavonă, limbă moartă. Toate acestea reprezintă posibile motive pentru care, în 1887, s-a cerut Arhiepiscopului de la Belgrad şi Mitropolitului Serbiei, ca toate „cărţile oficiale bisericeşti ale Bisericii Ortodoxe să revină în limba slavonă”. În aceeaşi epistolă s-a solicitat, ca toţi sfinţii sârbi, din toate bisericile, să fie prezentaţi ca sfinţi de primă mână, ceea ce au și fost. Pe timpul Episcopului Melentije, în Episcopia de Timoc, peste tot au fost scoşi în evidenţă sfinţii şi conducătorii sârbi, mai ales în zonele cu populaţie de origine română.
În ciuda acestei „invazii” a sârbismului, românii nu au fost convinși să meargă la biserică, nici să respecte regulile bisericeşti şi religioase. În anul 1863, exista o biserică, în satul Zlot şi o şcoală cu 60 de elevi. La slujba de duminică erau doar doi ţărani şi doi elevi.
Românii au refuzat contactul cu preoţii. Cel mai important motiv era faptul că nu înţelegeau limba în care era oficiat serviciul religios, iar faptele s-au perpetuat mai mulţi ani de zile. Potrivit parohului de Bor (Andrej Djordjević, pastor din 1922-1940), când a fost ridicată biserica din Bor, populaţia a fost pasivă, iar din punct de vedere moral şi religios, a fost cea mai rea dintre toate regiunile.
Dr. Jasmina Glišić
Articolul integral îl puteți citi în numărul 46 din 13 noiembrie 2021
