Cultură

Înregistrări de muzică populară românească pentru generațiile viitoare

Înregistrări de muzică populară românească pentru generațiile viitoare

Orchestra de Muzică Populară a Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou nu încetează să atingă succese. De data aceasta, orchestra respectivă bucură iubitorii de muzică populară românească cu 15 melodii, înregistrate împreună cu soliști vocali din Satu Nou. Mai multe detalii aflăm de la șeful Orchestrei de Muzică Populară a Casei de Cultură „3 Octombrie”, Janiel Șublea.

„Încă din anul 2005, de când lucrez cu Orchestra de Muzică Populară a Casei de Cultură „3 Octombrie”, am început să facem un repertoriu de muzică românească. Am hotărât ca tot la câțiva ani să facem și înregistrări, fiindcă acestea se păstrează în arhivă și le vor putea audia și generațiile viitoare. Apogeul este când o orchestră reușește să facă înregistrări la Radioteleviziunea Voivodinei”, începe povestea interlocutorul nostru.
Primele înregistrări la Radioteleviziunea Voivodinei le-au făcut în anul 2008, când au înregistrat 14 melodii, însă doar cu soliști instrumentiști. În anul 2018, perioadă în care la Casa de Cultură „3 Octombrie” s-a ajuns la un schimb de generații, alți soliști instrumentiști au realizat încă aproape 14 înregistrări de melodii populare românești.


„Dintotdeauna am avut dorința să facem înregistrări și cu soliști vocali de muzică populară românească. În sfârșit, am reușit să ne îndeplinim și acest obiectiv”, afirmă șeful Orchestrei de Muzică Populară a Casei de Cultură „3 Octombrie”.


După cum am aflat de la Janiel Șublea, anul trecut au reușit să reunescă la Casa de Cultură din Satu Nou soliști vocali de diferite vârste, pentru a realiza înregistările respective. Soliștii vocali au fost acompaniați la înregistrări de Orchestra de Muzică Populară a Casei de Cultură „3 Octombrie”. Au interpretat cântece românești copiii: Andrei Bugarin, Teodora Mic, Anastasia Ardelean și Tijana Sučević, tinerele: Cristina Mic, Gabriela Petrovici și Nicoleta Țaran, dar și soliștii vocali afirmați: Albina Crețu Șublea, Sorin Șublea și Snežan Veselinov.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 22 mai 2021