Săptămâna trecută, la Centrul de Agrement „Crucea Roșie” de pe Dealul Vârșețului, Societatea de Limba Română din Voivodina a organizat cea de-a cincea ediție a manifestării cultural-științifice „Evantai cultural român-sârb”, desfășurat în perioada 3 – 4 octombrie 2026.
Acest eveniment a fost cofinanțat de către Consiliul Național al Minorității Naționale Române, Secretariatul Provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minoritățile Naționale Comunitățile Naționale și orașul Vârșeț. Evenimentul a început sâmbătă de la orele 11.00 când a avut loc o tabără de creație artistică, Colonia de arte plastice ajunsă la ediția a șasea. Conceput drept un atelier de creație și dialog între pictori și tineri artiști, această colonie de artă a adunat artiști din Timișoara și din Voivodina. Ei au realizat picturi în care au imortalizat frumoasa natură de pe Dealul Vârșețului.
La acest atelier au participat membrii Școlii de pictură „Art Studio” a Ramonei Magda din Vârșeț, o școală de pictură și un atelier de artă pentru copii și tineri, unde membrii învață tehnici de desen, pictură, sculptură, precum și realizarea de obiecte utile și decorative unice. Au participat și elevii de la Școala Medie de Chimie și Medicină în frunte cu dr. prof. Daniela Barbulov și pictorii din Timișoara – Adi Darie, Florescu Mihaela, Tincău Gabriela Simioana, Apostol Ana Maria, Dan Handabura, Karkus Blazena și Guțiu Steluța. De la Cercul de pictură „Armonii Cromatice” din Buziaș au participat tineri pictorii Stan Lavinia, Pană Daria, Mioc Daria, Mioc Maria, Apostol Paula, Rubani Antonia, Avram Ariana, Meier Maria. Lucrările artistice au fost prezentate în cadrul unei expoziții care a avut loc în sala mică a Centrului „Crucea Roșie”.
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 10 octombrie 2026
Vasilie PETRICĂ









