Reflecţii

O donație de carte însemnată pentru școlile cu predare în limba română

O donație de carte însemnată pentru școlile cu predare în limba română

Săptămâna trecută, la Casa „Butoarcă” din Vârșeț, unde este sediul Consiliului Național Român al Minorității Naționale Române, a ajuns o donație însemnată de cărți din partea Radio Timișoara. Cele peste 500 de cărți au fost oferite Consiliului Național Român pentru bibliotecile și școlile românești din Banat. Cărțile au ajuns prin acțiunea numită „Badea Cârțan – Ai carte, ai parte!”.
Daniel Bala, ministru consilier în cadrul Consulatului General al României la Vârșeț a declarat, cu această ocazie, următoarele:
„Astăzi, asistăm la o activitate culturală foarte importantă pentru minoritatea română din Serbia, este vorba despre o donație de carte efectuată de Radio Timișoara, printr-un concurs, la care a fost implicat și Consiliul Național Român din Serbia, numit „Badea Cârțan – Ai carte, ai parte!”. Aceste cărți au fost direcționate către Consiliul Național Român. Este un fond de cărți foarte importante, cuprinzând cărți scrise de autori clasici români care vor fi foarte utile elevilor din școlile generale și medii.”
Daniel Magdu, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, a vorbit despre această acțiune de donare, care se desfășoară astăzi.


„Aceasta este o acțiune nobilă care a ințiat-o Consulatul Român de la Vârșeț, și pe această cale doresc să le mulțumesc. Consiliul Național Român va dona aceste cărți bibliotecilor și școlilor cu predare în limba română care au nevoie de aceste cărți. Aceasta este încă o acțiune foarte importantă prin care CNMNR sprijină învățământul în limba română din Banat. În cursul lunii noiembrie, Consiliul Național Român va distribui încă 11 table interactive la școlile cu predare în limba română. Aceste table au fost primite prin proiectul realizat cu Departamentul pentru Românii de Pretutidenii.”
Rodica Almăjan, coordonatoarea Departamentului pentru învățământ din cadrul CNMNR, a declarat:
„Sunt foarte încântată de cărțile pe care le-am primit astăzi, în total sunt 526 de cărți de poezii, romane, povești de scriitori clasici români. Acum, elevii de la școlile noastre, vor avea posibilitatea să citească, deoarece unele dintre aceste cărți sunt și încadrate în lectura obligatorie în programa școlară. Sperăm ca și pe viitor să avem o colaborare bogată cu instituțile din România, pentru a procura și material didactic pentru școlile noastre.”

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 44 din 30 octombrie 2021