Serbia
17
clear sky

Opere ce reflectă o expresie a sinelui

Spațiul expozițional al Galeriei de Artă Contemporană ,,Funnel Contemporary” din Belgrad, în perioada 13-30 octombrie, găzduiește expoziția de picturi ,,Povești din borcan” („Tales from a Jar”), care reunește lucrările a șase artiști români.

Expoziția face parte dintr-un proiect finanțat de Institutul Cultural Român, denumit „The Alternative Exchange”, proiect inițiat și implementat de Galeria MATCA artspace din Cluj-Napoca și sprijinit de Ambasada României în Republica Serbia.

Pentru noi e într-adevăr o mare bucurie, pentru că am reușit să aducem șase tineri pictori din România care și-au expus lucrările. Sunt lucrări diverse, în stiluri diferite. Deși operele lor sunt deja recunoscute pe piața de artă din România și au propriul lor public, este întotdeauna benefic să expui și în străinătate. Este un eveniment reușit, din punctul nostru de vedere, și sperăm ca, până în 30 octombrie, să vină cât mai mulți vizitatori pentru a se familiariza cu lucrările expuse – a declarat, printre altele, în ziua inaugurării expoziției, Adrian Abrudan, consilier la Ambasada României în Republica Serbia.

Matei Toșa, Ioana Iacob, Alexandru Muraru, Cătălina Nistor, Toma Bărbulescu și Mihai Teodorescu ne-au prezentat poveștile lor prin diverse modalități artistice de exprimare transmise prin vibrații alb-negru și color, imortalizate prin creații. De obicei, alegem lucrările în funcție de o tematică stabilită împreună. Inițial, planul nostru pentru acest proiect a fost să delegăm câte doi artiști în spațiile partenere, pentru a fi prezenți în expozițiile din Cluj. Am decis astfel din cauza că, în perioada de vară, multe din aceste spații nu au organizat evenimente specifice, oferindu-ne astfel oportunitatea de a introduce noi artiști. Am fost astfel în situația de a decide ce să expunem și de a organiza singuri aceste expoziții. Proiectul se va încheia cu o expoziție de grup la Cluj, cu artiști sugerați de aceste spații partenere. Ceea ce unește toate aceste spații este pasiunea conducătorilor lor și înțelegerea problemelor organizatorice cu care ne confruntăm zilnic. Este o provocare să menții un spațiu expozițional activ, având în vedere resursele limitate.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 21 octombrie