Spiritualitate

Parohul Bisericii Ortodoxe Române din Coștei, Aurel Străin, Hirotonit în ierarhie ca protopop

Parohul Bisericii Ortodoxe Române din Coștei, Aurel Străin, Hirotonit în ierarhie ca protopop

Prin Taina Hirotoniei se împărtășește primitorului Harul care ajută și îndreptățește la împlinirea atribuțiilor ce revin treptei ierarhice pentru care se face hirotonia. Acest efect îl evidențiază Sfântul Apostol Pavel când spune lui Timotei: „Te îndemn să ții aprins darul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele” (II Timotei 1,6). Prin hirotonire, oameni care au fost aleși din rândul credincioșilor sunt deosebiți pentru slujbele bisericii.

Darul aprins a lui Dumnezeu, de ani în șir, la Sfânta Biserică din Coștei îl ține părintele iconom stavrofor Aurel Străin, hirotonit în ierarhie ca protopop, prin binecuvântarea Preasfințitul Daniil, Episcop al „Daciei Felix”, în a treia zi după Sfintele Paști.


A fost o zi de mare sărbătoare, care va fi înscrisă cu majuscule în istoria satului. Preasfințitul Episcop Daniil, însoțit de vicarul Emanuel Tăpălagă și un sobor de preoți, a fost întâmpinat în centrul satului de fete tinere îmbrăcate în port popular, cu colac și ouă roșii, în suntele fanfarei S.C.A. „Mihai Eminescu” din loc.


După Sfânta și Dumnezeiască Evanghelie și slujba de hirotonie, Preasfințitul Episcop Daniil, în atmosfera festivă şi măreaţă, la finalul Serviciului Divin, a ținut o cuvântare, din care desprindem următoarele: „Atunci când scoate Dumnezeu înainte o floare poți să stabileşti o legătură orizontală între această floare şi toate florile din grădină sau toate florile lui Dumnezeu din Grădina Raiului. Stabileşti o legătură între oameni şi celelate flori prin frumusețea florii, prin mireasmă, prin podoabă, prin tăcere, dar dacă cobori sau vrei să cobori pe verticală, de la rădacina florii în jos, în pământ, nu să te întinzi la suprafața pământului, am putea spune că poți ajunge după sute şi sute de metri la florile de cristal, care se găsesc şi se regăsesc pe alocuri în adâncul scoarței pământului. Stabilim o legătură între o floare pe orizontală şi toate celelate flori, dar mult mai greu să stabilim o legătură între o floare şi florile de cristal din adâncul scoarţei pământului creat de Dumnezeu.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 19 din 15 mai 2021