Lumea femeii

Păstrează cu sfinţenie portul din bătrâni

Păstrează cu sfinţenie portul din bătrâni

Dorina Banciu, născută în 1953 la Satu Nou, are un frate și o soră. Este căsătorită și locuiește la Ovcea, având doi copii, un nepot și o nepoată. A absolvit liceul la Vârșeț și a urmat apoi Facultatea de Tehnologie din Belgrad. După finalizarea studiilor universitare, a lucrat ca tehnolog la Întreprinderea ,,Inex Radulaška” din Belgrad. Ulterior, a trecut la pensia familială. În timpul liber, îi place să exploreze diferite destinații alături de pensionari. De asemenea, este membră fondatoare a Asociației ,,Etno Art” din Ovcea, unde își valorifică abilitățile în arta populară.

Pe lângă responsabilitățile cotidiene din bucătărie, Dorina dedică timp îngrijirii celor doi nepoți, pe care îi iubește enorm. În ciuda unui program încărcat, ea reușește să găsească momente pentru a vizita Asociația ,,Etno Art”, unde își petrece ore întregi alături de celelalte membre. În cadrul asociației, Dorina se simte în elementul său, bucurându-se de realizarea diverselor obiecte de artizanat, precum prosoape, fețe de masă, pernițe de pat și alte decorațiuni ornamentale.

Am fost foarte frumos surprinse de invitaţia primită din partea Adrianei Petroi, preşedinta Asoiaţiei Femeilor ,,Etno Art Brakos” din Alibunar, pentru a participa la manifestarea ,,Toamna de Aur”. Am acceptat cu mare bucurie şi ne-am deplasat la Alibunar pentru a onora cu prezenţa această manifestare organizată de femeile din Alibunar. La manifestarea culinară de la Alibunar ne-am prezentat cu prăjituri tradiţionale preparate din fructe şi legume de toamnă. Cu bucurie în suflet ne prezentăm la toate manifestările tradiţionale organizate în satele româneşti.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 49 din 9 decembrie