Cultură

Redescoperirea lui Constantin Rudnean

Redescoperirea lui Constantin Rudnean

Volumul cu scrierile lui Constantin Rudean, diacon, profesor și publicist, intitulat ,,Articole și studii publicate pe paginile Foii diecezane din Caransebeș (1928 – 1947)” (I), a fost lansat pe data de 24 iulie la Casa de Cultură ,,3 Octombrie” din Satu Nou. Această carte, o ediție îngrijită de prof. dr. Mircea Măran, istoric, este cea mai recentă apariție editorială la Centrul de Studii Banatice din Vârșeț, care a văzut lumina tiparului în acest an.

Publicistul Valentin Mic, director adjunct al Casei de Presă și Editură ,,Libertatea” și redactor responsabil a.i. al săptămânalului ,,Libertatea”, a vorbit la început, în calitate de moderator al evenimentului, despre prof. dr. Mircea Măran: ,,Atunci când au existat goluri, istoricul Mircea Măran a mers înapoi în timp pentru a redescoperi momentele pierdute, cum este și cazul cu cartea de față. Trebuie să reținem faptul că de acest om, profesor și doctor în științe, Mircea Măran, depind nu evenimentele în sine pe care le organizează cu multă pasiune și devotement, ci reproducerea lor pe retina memoriei, felul de a fi văzute și percepute de către iubitorii istoriei. Rolul său de profesor universitar este complementar cu cel al istoricului, pentru că cercetarea trecutului fără prezent și viitor ar fi o muncă zadarnică”, a subliniat, între altele, Valentin Mic.
Părintele Protopop Gheorghe Ianeș, paroh la Satu Nou, a prezentat câteva date din viața lui Constantin Rudnean și a adăugat, între altele: ,,Ca teolog și duhovnic, răsfoind această carte, mi-am dat seama ce mare teolog a fost Constantin Rudnean, păstrător și apărător al credinței ortodoxe”. Părintele Protopop Gheorghe Ianeș a citit din cartea lansată o parte din unul dintre articole din care se poate desprinde viziunea lui Constantin Rudean asupra Bisericii Ortodoxe.
Părintele Iconom Ionel Savu, paroh la Petrovasâla, a vorbit despre prof. dr. Mircea Măran și despre carte, spunând între altele: ,,Acest om despre care a scris prof. dr. Mircea Măran este un om deosebit, un cadru didactic de un calibru mare, un diacon și în același timp un profesor care a învățat generații despre iubirea lui Dumnezeu”. Părintele Iconom Ionel Savu a vorbit apoi pe marginea articolului ,,Problema ,,moralei” în învățământul secundar” scris de Constantin Rudnean pe care l-a numit ,,un luminător al credinței ortodoxe”. ,,Îi mulțumim profesorului dr. Mircea Măran pentru că a reușit, cu multă trudă și minuțiozitate, să scoată acest volum al stimatului și vrednic de pomenire părintele Constantin Rudnean”, a conchis Părintele Iconom Ionel Savu.

Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 31 din 31 iulie 2021