Serbia
26
clear sky

Reprezentanţii Casei de Presă şi Editură ,,Libertatea”, printre invitaţi

Evenimentul de marcare a Zilei Culturii Naționale la filiala Timișoara a Academiei Române, care s-a desfăşurat în Aula instituției pe data de 16 ianuarie, a fost o ocazie deosebită de a discuta despre tema propusă: ,,Spațialitate și temporalitate în epoca marilor clasici Mihai Eminescu și Ioan Slavici, două destine paralele, unite printr-un singur crez: literatura.”

Printre participanții la eveniment au fost: academicieni, preoți, reprezentanți ai mediului universitar, istorici, jurnaliști, cercetători și oameni de cultură din întreaga țară. Simpozionul a fost moderat de către conf. univ. dr. Ioan David, directorul Bibliotecii Academiei Române, Filiala Timișoara. De asemenea, s-a remarcat prezența reprezentanților Casei de Presă şi Editură ,,Libertatea”, în frunte cu directorul instituției, drd. Mariana Stratulat și dr. Valentin Mic, redactor responsabil al săptămânalului ,,Libertatea”.

Evenimentul a început cu un cuvânt de întâmpinare rostit de academicianul Dan Dubină, președintele Filialei Timișoara a Academiei Române. Acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, a prezentat referatul „Spațiu și timp; categorii ale metafizicii și concepte culturale”, punând accentul pe importanța acestor concepte în contextul cultural românesc.

Un moment deosebit l-a constituit discursul Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului, care a subliniat legătura strânsă dintre identitatea națională și cultura românească. Părintele Mitropolit a evidențiat că ,,identitatea națională se păstrează prin cultură” şi a subliniat contribuția creștinismului la rezistența și dăinuirea neamului românesc. În continuare, conf. univ. dr. Adina Chirilă de la Universitatea de Vest din Timișoara a prezentat lucrarea inedită „Istoria literaturii române contemporane din Vest” a prof. univ. dr. Alexandru Ruja. Lucrarea, rezultatul a 50 de ani de studiu al autorului în domeniul culturii, a fost bine primită de către participanți.

Valentin MIC

Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 27 ianuarie