Reportaj

Sărbătoarea lui Bachus

Sărbătoarea lui Bachus

Despre Gudurica am mai scris, dar nu e de prisos să spunem încă o dată că acest sat ocupă un loc important în turismul vinicol. În fiecare an, începând din 2 februarie 2013, la Gudurica se organizează Zilele Vinurilor Tinere, cel mai important eveniment axat pe producţia vinului. Prima ediţia a avut loc la iniţiativa Asociației Producătorilor de Vin „Vinsko selo”. În fiecare an, evenimentul reunește cel puţin 15 producători de vin.

Pe parcursul Zilelor Vinurilor Tinere, numeroasele crame din Gudurica își deschid porțile pentru vizitatori. La câteva ediții a fost vernisată expoziția de unelte pentru producţia de vin. Această localitate, cu o lungă tradiție în producţia vinului, organizează o serie de evenimente din acest domeniu, pentru a se poziționa cât mai bine pe piața vinului.

Din an în an, Zilele Vinurilor Tinere atrag numeroși vizitatori atât din ţară, cât şi din străinătate. La organizarea acestui eveniment, pe lângă Asociația Viticultorilor din sat, au luat parte și: Organizația Turismului, Asociația „Selo Plus”, Comunitatea Locală și orașul Vârșeț. Gudurica are toate predispozițiile să devină lider în dezvoltarea turismului viticol.

Până în momentul de față s-au desfășurat opt ediții, iar în timpul pandemiei de coronavirus evenimentul nu s-a organizat. Distracţia şi voia bună sunt asigurate. Conform aprecierilor făcute de către participanți și expozanți, Zilele Vinurilor Tinere îşi au locul bine meritat pe harta manifestărilor de acest profil.

Printre numeroșii vizitatori, la cele opt ediții au fost și: ambasadorii Palestinei, Marocului, Germaniei, Tunisiei, Indoneziei, Egiptului şi Libiei, Milorad Malić şi Goran Ješić, secretari provinciali pentru agricultură, gospodărirea apelor și silvicultură, Miroslav Vasin, secretar provincial pentru economie, ocuparea forței de muncă și egalitatea de gen, Nebojša Vojnović, adjunctul secretariatului provincial pentru dezvoltarea regională, Gheorghe Dinu, consul general al României la Vârșeț și primarii orașului Vârșeț, Jovica Zarkula și Dragana Mitrović. Producătorii de vin care participă la fiecare ediție sunt: „Selecta”, „Nedin”, „Rnjak”, „Conte Valone”, „Bahus”, „Mišić”, „Vrekić” şi „Prosevski”.

Zilele Vinurilor Tinere se desfășoară în   februarie sau în martie la căminul cultural din Gudurica. Biletul de intrare este un pahar de vin al cărui preţ este simbolic, în care este inclusă şi degustarea vinurilor. Expozanții au la dispoziție două mese, trei scaune, pahare pentru degustare, tăvi de gheață (număr limitat) și spațiu pentru montarea panoului publicitar.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 69 din 28-29 aprilie