Cultură

Satu Nou va găzdui festivalul în perioada 25-28 august

Satu Nou va găzdui festivalul în perioada 25-28 august

Adunarea Generală a Festivalului de Folclor și Muzică Românească din Voivodina, Republica Serbia, a convocat prima ședință pentru ziua de duminică, 27 februarie, la Căminul Cultural ,,Doina” din Uzdin. La ședință au fost adoptate hotărâri importante referitoare la organizarea festivalului şi la funcţionarea acestei organizaţii.

Pe ordinea de zi au fost şapte puncte: adoptarea procesului-verbal de la ultima ședință, cooptarea noilor membri în Adunarea Festivalului, dezbaterea și adoptarea raporturilor financiare, stabilirea datei preselecţiilor, stabilirea datei și a modului de organizare a festivalului din acest an.
În unanimitate a fost votat și, totodată, adoptat raportul financiar pentru anul 2021-2022. Este demn de menționat că anul trecut CNMNR a acordat cel mai mare sprijin financiar pentru desfășurarea festivalului. Anul acesta, festivalul va fi sprijinit de către orașul Panciova, CNMNR, Ministerul Culturii al Republicii Serbia, Secretariatul Provincial pentru Cultură și de către Secretariatul Provincial pentru Minorități.
După discuții, membrii Adunării au ajuns la un acord de a păstra, pe viitor, continuitatea edițiilor din anul 1959, când a fost prima ediție la Uzdin.

Preselecţiile pentru soliștii vocali și cei instrumentiști vor fi organizate la Vârșeț și la Satu Nou. Pe data de 27 martie, preselecţiile se vor desfăşura la Vârșeț, la sediul CNMNR (ora 10), iar la Satu Nou vor avea loc pe data de 10 aprilie, la Căminul Cultural (ora 10).

Consiliul Administrativ a votat în unanimitate cooptarea noilor membri. Dorian Lotrean din Sân-Mihai a fost ales în calitate de membru al Consiliului Administrativ și vicepreședinte.
Din comisia artistică fac parte: Janiel Șublea (președinte), Sorin Jivcu, Alexandru Frianț, Maribel Șoșdean și Mircea Cotârlă (membri). Președinta comisiei de informare este Mariana Stratulat, iar coordonator pentru aspectul vizual-artistic şi ajutor tehnic este Ionică Adam.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 5 martie 2022