Tradiții

Sfântul Prooroc Ilie – Cel care aduce ploaia

Sfântul Prooroc Ilie – Cel care aduce ploaia

În fiecare an, în ziua de 20 iulie creştinii ortodocşi prăznuiesc marea sărbătoare a Sfântului Prooroc Ilie. Sfântul Ilie este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor și aducător de ploi, de asemenea poate arunca grindină sau provoca fulgere și tunete. Tot el alungă canicula şi seceta de pe ogoare şi răcoreşte pământul.

Cunoscut în credinţa ortodoxă ca fiind un Sfânt drept, corect, bun la suflet, acesta a fost ispitit de diavol pentru a-şi ucide părinţii. Căindu-se, Sfântul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu puterea de a lupta împotriva lor. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și dăruindu-i un car tras de cai albi l-a făcut puternic şi biruitor în faţa acestora. Când tună şi fulgeră, Sfântul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele sale cad pe pământ, dărâmă copaci şi incendiază acoperişurile caselor. Se spune că acolo unde loveşte fulgerul este ascuns un demon şi Sfântul îi vine de hac. Tunetul este provocat de roţile carului şi de viteza cu care trăsura sa aleargă.
În această zi sfântă, oamenii se pot ruga Sfântului Ilie pentru sănătate, pentru pace sufletească, pentru ajutor. Este un moment al rugăciunii şi al întoarcerii către Dumnezeu şi credinţa poporului creştin ortodox.
Totodată, ziua Sfântului Ilie este și un motiv de sărbătoare pentru români, deoarece mai mult de 100.000 de oameni îşi serbează ziua onomastică.

Tradiții și obiceiuri
Printre superstiţiile care dăinuie de Sfântul Ilie, putem aminti:
se mănâncă primele roade ale verii, al căror consum este interzis până în această zi, pentru a nu aduce grindina asupra pomilor şi pentru a nu primejdia recoltele;
femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la Biserică, aşezându-l la icoane. Tot ele dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. De asemenea, se pot împarți fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate;
această zi marchează miezul verii pastorale, se spune că atunci ciobanii separă oile de berbeci;
se poartă ramuri de salcie pentru a-i feri pe oameni de trăsnete;
în ziua de Sfântul Ilie oamenii nu lucrează pentru a nu-l mânia pe acesta şi a nu-l face să arunce fulgere asupra lor şi grindină şi prăpăd asupra recoltelor;
oamenii nu trebuie să plece la drum pentru a nu fi loviţi de fulgere;
tot în aceasta zi, vrăjitoarele culeg plantele cu ajutorul cărora fac farmece;
oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă nu, ştiute fiind puterile nemărginite ale Crucii Sfinte în lupta cu diavolul;
dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă;
plantele medicinale, de leac, au puteri mai mari dacă sunt culese în această zi;
fetele tinere, nemăritate, îşi pot visa alesul de Sfântul Ilie.

Panteliile – Rubedeniile Sfântului Ilie
În lumea satului, Panteliile sunt considerate reprezentări meteorologice care pârjolesc și ard recoltele în luna lui Cuptor, fiind surori cu Sântilie și reprezintă un punct culminant al sărbătorilor de vară. Sunt celebrate de două ori, cu șapte zile înainte de Sfântul Ilie și la șapte zile după Sfântul Ilie, în perioada de 13 – 27 iulie. Forța lor distrugătoare poate fi diminuată prin diferite interdicții de muncă.

Eufrozina GREONEANȚ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 29 din 17 iulie 2021