Spiritualitate

Un act barbar, odios – deportarea în Bărăgan

Un act barbar, odios – deportarea în Bărăgan

Scrie: Victor Rusu

S-au împlinit, anul acesta, 52 de ani de când bolşevicii români şi bestialele lor instituţii opresive au săvârşit cel mai odios, mai incredibil atentat la ideea de om, de libertate, de drepturi civile elementare.

Zeci de mii de familii şi sute de mii de oameni au fost smulşi aproape cu mâinile în sân din casa şi agoniseala lor cinstită, de o viaţă, pentru a fi îmbarcaţi în vagoane destinate transportului de animale, zăvorâte şi sigilate, către zări necunoscute, de nelinişte, coşmar şi spaimă atavică de moarte. Au fost, totuşi, aruncaţi lângă un ţăruş, în câmpia de dogoare, sărăcie, umilinţe şi inimaginabile programe de dezumanizare şi, „bărăgăniştii”, aceşti dezmoşteniţi ai soartei, al căror destin dramatic va răscoli în veci de veci conştiinţa generaţiilor de urmaşi, au început să-şi dea, cu incredibile succese, supremele examene de viaţă, care le-au certificat, dincolo de intenţiile criminale ale călăilor comunişti, reala valoare umană, de veritabile elite ale societăţii româneşti.
Pentru că, cu toate persecuţiile şi privaţiunile partidului şi statului bolşevic, copii şi urmaşii bărăgăniştilor nu au ajuns, cum se voia, nişte declasaţi social, nişte slugi depersonalizate, ci s-au impus, trudnic, chinuit, prin vâltorile opresive, ca oameni de reală înzestrare, inteligenţi, muncitori, talentaţi, au devenit medici, profesori, ingineri, oameni de artă şi cultură, dar, mai ales, cetăţeni cu un pilduitor profil profesional şi moral. Privesc, după jumătate de secol, fotografia plasată în deschiderea unui articol şi revăd o parte din membrii familiei Rusu, pe unchiul Dumitru Rusu, din comuna Gogoşu, pe soţia sa, Mariţa, pe Aurica Rusu, din Balta Verde, pe sfânta şi în veci neuitata mea mamă, Ioana şi chiar şi un copil aproape rahitic şi în zdrenţe, care răspundea la numele Victor. Bineînţeles, şi el deportat, la numai 9 ani, pe post de „BANDIT TITOIST” şi „CRIMINAL AL POPORULUI”.


Patru fraţi, patru familii, aproape 20 de RUSANI, oameni muncitori şi cinstiţi, loviţi crunt, animalic, de aberantul regim bolşevic şi aruncaţi fără de vină, pe cele mai de jos, incredibile trepte ale suferinţei şi mizeriei. Tot ascult, de la Revoluţia din Decembrie 1989, pe urmaşii fiarelor roşii care au încercat să ne distrugă viaţa, pe tot soiul de neobolşevici ajunşi, prin nu ştiu ce blestem dumnezeiesc, din nou, la putere, vorbind cu o neruşinare înmărmuritoare, stupefiantă, despre „concordie”, „consens social”, „pace socială”, „toleranţă”, „reconciliere naţională” şi, oricât aş vrea, tot nu pot să înţeleg aiuritoarea lor neobrăzare şi imbecilitatea cu care minimalizează adevărate crime împotriva umanităţii. Tuturor acestor sceleraţi şi pierduţi cu totul întru nemernicie şi abjecţie, Victor, copilul înfomentat din fotografia alăturată, le pune cea mai simplă şi dezarmant de naivă întrebare: „Nu era mai firesc şi mai uşor, mă, ticăloşilor, să faceţi voi „concordie” şi „reconciliere” cu un copilaş nevinovat, de nouă ani, decât să fac eu, acum, cu criminalii părinţilor mei?”
Obligația să ne părăsim casa și averea, bubuiturile paturilor de armă izbite animalic în tăbliile uşii ne-au făcut să sărim buimaci şi îngroziţi din somn. Abia mijeau zorile, în odaia în care dormeam eu şi cu tata, în acelaşi pat se făcuse deja lumină şi am putut observa, strânşi instinctiv unul în altul, cum drugul de la uşă ceda treptat, treptat, sub izbiturile de cizme, umeri repeziţi berbeceşte în ea şi paturi de armă, cum am mai spus. „Deschideţi, bandiţilor, deschideţi că tragem cu puşca în uşă!” Tata nu s-a clintit din loc, cred că de frică, cred că în imposibilitate de a mai reacţiona sub imperiul spaimei care ne împietrise pe amândoi. În nici un caz în semn de împotrivire, cum le-a plăcut să interpreteze mai apoi zbirii bolşevici, care veniseră să ne aresteze şi să ne deporteze. Nu peste multe secunde, zăvorul a cedat şi s-au repezit către noi, ca nişte fiare hămesite, turbate, setoase de sânge, trei haidamaci cu părul răvăşit şi ochii ieşiţi din orbite şi injectaţi de o ură şi ferocitate neomenească.

Articolul integral îl puteți citi în numărul 34 din 21 august 2021