Voivodina

Un eveniment de o încărcătură sufletească

Un eveniment de o încărcătură sufletească

Pe data de 12 martie, Preasfințitul Ieronim, Episcop al Daciei Felix, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Mesici. Aceasta este prima vizită pe care Preasfințitul Ieronim o face în această parohie.

La sosirea PS Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, a fost întâmpinat în fața Bisericii Ortodoxe Române din loc, de preoți și un grup de copii îmbrăcați în portul popular, care i-au dăruit tradiționala pâine și sare, precum și un buchet de flori. În curtea sfântului lăcaș, vestita Fanfară „Turturica” din sat a interpretat câteva melodii românești. Programul liturgic a început de la ora 9.30 cu celebrarea Sfintei Liturghii. Slujba a fost săvărșită de Părintele Arhimandrit Longhin Muncean, Protopop Doru Ovidiu Ursu, Pr. Iconom Stavrofor Cornel Juică, Pr. Cristian Băbuț și diaconi în frunte cu PS Părinte Ieronim.

La acest evenimet religios au fost prezenți și Stevan Mihailov, vicepreședintele și coordonatorul Departamentului pentru Informare al CNMNRS, și Slaviša Maksimović, membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru dezvoltarea rurală, și Zaviša Jurj, membru în Consiliul Parohial din Bor. Gheorghe Dinu, consulul general al Românie la Vârșeț, din motive obiective nu a fost prezent la eveniment, dar a trimis un mesaj. În cuvântul de învățătură PS Ieronim a vorbit despre Evangheliei.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 63 din 18 martie