Caleidoscop

51 de tineri pescari participanți în competiție

51 de tineri pescari participanți în competiție

Și anul acesta, Asociația pescarilor sportivi ,,Smudj” din Plandiște, în colaborare cu Centrul Cultural-Educațional „Vuk Karadzić” din Plandiște, a sărbatorit Ziua pescarilor „Plandiște 2023”. În orele dimineții, în acea zi, la cunoscutul loc de pescuit „Bagher”, asociația a organizat o competiție de pescuit destinată juniorilor, împărțită în două categorii, fete și băieți. La acest eveniment au participat 51 de tineri pescari.

După mai bine de două ore de pescuit, arbitrii au declarat câștigătorii: la categoria fete, primul loc a fost obținut de Mila Marčeta, cu un total de 345 g pește, al doilea loc a revenit Dunjei Lunc, cu 205 g pește, iar pe locul al treilea s-a clasat Milica Pećinovski, cu 105 g, toate trei fiind din Plandiște. La categoria băieți, cel mai bun pescar și câștigătorul primului loc a fost Kristijan Kolarik din Janošik, cu 875 g pește, urmat de Ognjen Ramović, cu 750 g, pe locul al doilea, iar pe locul al treilea s-a clasat Stefen Ramović din Plandiște, cu 535 g de pește.

Directoarea Centrului Cultural-Educațional ,,Vuk Karadzić” din Plandiște, Tijana Štiglic, a înmânat tinerilor pescari medalii, cupe și bețe de pescuit.

Rodica GRUESCU

Articolul îl puteți citi în numărul 32 din 12 august