Reportaj

Călătoria cu trenul are un farmec aparte

Călătoria cu trenul are un farmec aparte

În timpul concediului mi-a venit ideea să călătoresc cu cel mai rapid tren din Serbia pe relația Belgrad – Novi Sad. Călătoria cu trenul oferă o experiență mult mai bogată față de celelalte mijloace de transport de pasageri. Am plecat din Vârșeț către Belgrad cu trenul „Srbija Voz”.


După ceva mai mult de o oră am ajuns la Procop, mai precis la stațiunea „Beograd Centar”. Am rămas încântat de asemănarea extraordinară a acestei stațiuni cu a metrourilor americane despre care am auzit și am văzut la televizor. Deși este mare, spațioasă și presărată cu diverse scări și pasaje, dacă se urmărește indicatoarele nu vei avea nici o problemă să găsești drumul până la casa de bilete sau până la peronul unde este trenul. Biletele de tren pot fi cumpărate de la ghișeu, online sau de la automatul de bilete. Prețul biletului în perioada promoțională a fost de 300 de dinari într-o direcție, iar pentru copiii până la șapte ani, însoțiți de părinți, biletul a fost gratuit. În prezent, prețul integral al unui bilet dus – întors este de 1600 de dinari și 1000 de dinari pentru un bilet într-o singură direcție.

Trenul a ajuns pe peronul întâi pentru relația Belgrad – Novi Sad. Pentru a descrie acest tren, ar fi suficient doar să spun numele lui „Soko”. Trenul”Soko” este cel mai modern tren de mare viteză din Serbia, este probabil cel mai convenabil și mai rapid mod de a călători astăzi între localitățile Belgrad și Novi Sad, două cele mai mari orașe din țară, această distanță parcurgându-se exact în 32 de minute.

Trenul „Soko”are patru vagoane, precum și două săli de control la începutul și sfârșitul compoziției. Acest tren este uniform în culorile tricolorului sârbesc și este decorat cu litere digitale. Ușile sunt glisante și sunt 12 în total, iar când intri, totul miroase a nou, precum într-o mașină nouă. Pe podea este covor, scaunele sunt din piele, confortabile, fiecare scaun are un încărcător, o lumină de citit. Sunt și mese încăpătoare, pentru că personalul trenului au în vânzare băuturi fără alcool, apă și cafea, sandvișuri, salate, gustări și multe altele. Se poate plăti cu bani gheață sau cu cardul. Interiorul noului tren de mare viteză aduce mult cu interiorul unui avion, este unul dintre cele mai luxoase trenuri din țară, al cărui interior este în mod excesiv elegant și plin de culori precum verde închis, vișiniu și gri. În tren, curățenie este excepțională, ecrane led, personal amabil internet wireless, afișe care arată ocuparea locurilor și un minibar.

Vasile PETRICĂ

integral îl puteți citi în numărul 41 din 8 octombrie