Cultură

Program cultural-artistic de excepție

Program cultural-artistic de excepție

Orchestra și ansamblul folcloric de la C.C. ,,Doina” din Uzdin s-au prezentat în fața uzdinenilor joi, 17 septembrie.

După ce au participat la Coștei, la Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina, apoi și la Guča, membrii Căminului s-au prezentat cu dansuri și piese muzicale în fața sătenilor. Au cântat soliștii vocali, corurile, i-ar publicul a putut urmări, de asemenea, prestațiilor dansatorilor și ale orchestrei.
Directoarea Căminului Cultural ,,Doina”, Katarina. K. Ecovoiu. R., se declară mulțumită de activitatea amatorilor și de performanța sa.
Manifestarea nu ar fi fost completă fără sprijinul din partea Bisericii Ortodoxe Române din Uzdin și a preotului Moise Lința.
La sfârșitul manifestării, sătenii s-au alăturat dansatorilor. Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă veselă.


Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 39 din 25 septembrie 2021