Serbia
29
clear sky

Un omagiu emoționant adus lui Mihai Avramescu

Sâmbătă, 8 iunie, în sala cu portrete a Casei de Presă şi Editură ,,Libertatea” din Panciova a avut loc un eveniment omagial dedicat omului de cultură Mihai Avramescu, cel care ne-a lăsat o operă literară ce stă la temelia literaturii în limba română în Voivodina, ca o valoare incontestabilă.

Data de 8 iunie nu a fost aleasă la întâmplare, deoarece tocmai în această zi s-au împlinit 110 ani de la nașterea marelui scriitor, poet, dramaturg, traducător și jurnalist al Casei de Presă și Editură ,,Libertatea”. A fost un bun prilej ca tocmai această prestigioasă instituție, unde dânsul și-a desfăşurat activitatea profesională până la pensionare, să organizeze Simpozionul Internațional ,,Mihai Avramescu – 110 ani de la naștere”. În aceeași zi a fost lansat noul volum închinat poeziei lui Mihai Avramescu, cu titlul ,,Cuvinte din tăceri”, întocmit de Florian Copcea.

Evenimentul a adunat laolaltă oameni care îl apreciază pe consacratul scriitor, precum și persoane care l-au cunoscut și l-au iubit pe neobositul maestru al cuvintelor și autor al romanului ,,Tinerețe frântă”, roman după care a fost turnat primul film artistic omonim în limba română, în regia Mariei Marici. Colegii, prietenii, colaboratorii şi urmașii scriitorului au rostit discursuri emoționante despre omul de excepție care a fost Mihai Avramescu.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 24 din 15 iunie